Breaking News

Breaking News!

La Budeşti vor demara noi investiţii

Sep 24, 2018

Potrivit declaraţiilor primarului Ionel Vlădulescu în următoarea perioadă la Budeşti vor demara noi investiţii. Alesul a precizat faptul că lucrările deja se află în procedura de licitaţie. În cursul acestei săptămâni, va avea loc recepţia lucrărilor la drumul din satul Barza, punctul Valea cu Peşti, o investiţie de care se declară mândru şi care era absolut necesară pentru locuitorii din zonă. „Au fost semnate contractele de finanţare pentru canalizare în satele Linia şi Racoviţa, grădiniţa din satul Budeşti – investiţie aflată în procedura de licitaţie publică, precum şi construirea unui pod peste pârâul Sâmnic – în punctul Androneşti, investiţie scoasă la licitaţie”, susţine alesul localităţii. De asemenea, în următoarea perioadă se va inaugura sediul primăriei, clădirea fiind reabilitată şi modernizată.

Flash centru, Primari in vizor

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: