Breaking News

Breaking News!

INAUGURARE. Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor la Mihăeşti

Mai 15, 2018

O nouă investiţie a fost finalizată la Mihăeşti. Recent, a avut loc în prezenţa a numeroase oficialităţi locale şi judeţene, inaugurarea clădirii unde-şi desfăşoară activitatea Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor. Clădirea, situată în apropierea Primăriei Mihăeşti, este una modernă, dotată la standarde europene. De la începutul acestei săptămâni, în localitatea Mihăeşti se eliberează cărţi de identitate şi acte de stare civilă. Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din Mihăeşti este condus de Raluca Giuroiu.

Primarul Bârzăgeanu: „Sunt mândru de această investiţie!”

„Vreau să vă mulţumesc că aţi avut plăcerea să veniţi în localitatea noastră pentru a inaugura un nou serviciu atât de necesar comunităţii mele. Clădirea pe care noi am construit-o este la fel de frumoasă cum este doamna director. I-am cerut părerea de specialist, dânsa a fost aproape de noi şi avem o investiţie de care sunt mândru. Nu ştiu dacă toate localităţile din judeţ se pot încadra să facă acest serviciu, dar i-aş îndruma pe colegii mei, primarii, pentru că astfel vin în sprijinul cetăţenilor. Locuitorii din Mihăeşti pot să-şi rezolve problema mult mai repede, nu mai sunt nevoiţi să meargă în Râmnic pentru obţinerea actelor care le sunt necesare. Am avut în permanenţă sprijinul doamnei director Ionela Bîcă, toate problemele s-au rezolvat la timp, datorită dânsei şi îi mulţumesc pe această cale. Suntem la început de drum, dar sper să avem în continuarea sprijinul dânsei şi al echipei noastre. Sunt convins că lucrurile vor merge foarte bine…Dacă există posibilitatea să facem şi Serviciu de Paşapoarte sunt primul interesat! Mi-am dorit să avem la Mihăeşti un Serviciu de Evidenţă a Persoanelor pentru că vream să avem tot ce ne trebuie în localitatea noastră, dacă tot suntem o localitate atât de mare!”, a declarat primarul localităţii Mihăeşti.

Al 15-lea Serviciu ce activează în judeţ

Ionela Bîcă, director la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Vâlcea a apreciat eforturile echipei Primăriei Mihăeşti, punctând faptul că este cel de-al 15-lea serviciu ce activează pe raza judeţului Vâlcea: „Ne bucurăm foarte mult să participăm la inaugurarea acestui frumos sediu, unde va funcţiona acest Serviciu Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor. Este cel de-al 15-lea astfel de serviciu ce activează pe raza judeţului Vâlcea. Spre binele cetăţenilor, aşa cum a spus şi domnul primar, ne dorim să existe în judeţ cat mai multe servicii publice comunitare locale. Astfel, doleanţele, solicitările şi problemele cetăţenilor pot fi operate într-un timp cât mai scurt. Sediul este unul foarte frumos, a primit toate avizele necesare şi suntem convinşi că aici, la Mihăeşti, activitatea de evidenţă se va desfăşura în cele mai bune condiţii. Personalul a fost instruit, conform procedurilor la sediul de Evidenţă Rm.Vâlcea. Începând din această zi la Mihăeşti se vor elibera cărţile de identitate şi toate documentele care fac obiectul evidenţei persoanelor. Îi felicit pe toţi cei care şi-au adus aportul pentru finalizarea în bune condiţii a acestei investiţii şi inaugurarea acestui nou serviciu creat”, a declarat Ionela Bîcă, director la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Vâlcea. Comisarul şef de poliţie, Ion Matei, a adresat în numele Poliţiei Râmnicu Vâlcea sincere felicitări primarului Constantin Bârzăgeanu pentru această realizare: „Nu ne rămâne decât să ne bucurăm împreună cu cetăţenii de serviciile de calitate ce urmează a le fi oferite”.

Serviciu performant condus de Raluca Giuroiu

Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din Mihăeşti este condus de Raluca Giuroiu. „Aşteptam nerăbdători acest eveniment. Suntem pregătiţi de ceva timp să deschidem acest serviciu. Mai nerăbdători cred că sunt cetăţenii comunei care şi-au exprimat dorinţa de a avea un astfel de serviciu, de a beneficia de serviciile acestei instituţii. Este o comună cu un număr mare de locuitori şi chiar era nevoie de acest Serviciu. Suntem bucuroşi de iniţiativa domnului primar. Aşteptăm cu nerăbdare să fim funcţionali, să-i primim cum se cuvine pe cetăţeni şi să-i ajutăm cu tot ce depinde de noi în privinţa eliberării actelor de identitate şi a celor de stare civilă”, a conchis Raluca Giuroiu. (Cristian BERENDEŢ)

Administratie, Flash centru

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: