Breaking News

Breaking News!

(GALERIE FOTO) Cămine Culturale la standarde europene în Lungeşti

Mai 15, 2018

• Investiţii de suflet ale primarului Tiberiu Costea • Reînvierea şi menţinerea tradiţiilor şi obiceiurilor populare • Proiecte educativ –  culturale • Investiţii de amploare la Căminele din Lungeşti şi Fumureni • Rezultate pe măsura aşteptărilor • Expoziţii permanente • Ateliere de ceramică, ţesut şi lemn • Mini-cor şi ansamblu de dansuri

 02-camin-cultural-lungesti

Exemplu de urmat. În scurt timp, în comuna vâlceană Lungeşti vor fi inaugurate două Cămine Culturale moderne, la standarde europene. Potrivit declaraţiilor primarului Tiberiu Costea, ambele investiţii sunt finanţate cu fonduri europene, prin AFIR – Măsura 7.6. Valoarea lucrărilor la Căminul Cultural din satul Fumureni, precum şi la cel din centrul localităţii Lungeşti se ridică la suma de aproximativ 400.000 de euro. În prezent, se lucrează intens la cele două investiţii care urmează a fi finalizate într-un timp record. Pe lângă alte lucrări extrem de necesare în localitate (asfaltări, apă, canalizare), primarul Costea a pus un accent important şi pe latura culturală a comunităţii, menţinerea şi reînvierea tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti constituind în opinia alesului adevărate comori ale localităţii. Ambele cămine vor găzdui evenimente locale, dar şi zonale, unde obiceiuri străvechi vor fi aduse în actualitate. Se intenţionează organizarea unor expoziţii permanente, înfiinţarea unor ateliere de ceramică, mini-cor şi ansamblu de dansuri.

 01-camin-cultural-lungesti-foto-deschidere-mare

Centru Cultural

Lucrările la Căminul Cultural din centrul localităţii Lungeşti au demarat în luna martie, iar potrivit declaraţiilor primarului Tiberiu Costea, investiţia urmează a se finaliza până în 15 iunie. Poveştile de viaţă ale locuitorilor din Lungeşti, dar şi şezătorile de odinioară vor prinde glas şi viaţă în noua clădire, modernizată la standarde europene: „La Căminul Cultural situat în apropierea primăriei am renovat absolut tot: interior-exterior, toalete, tâmplărie, terasă închisă. Am păstrat arhitectura clădirii existente, dar am făcut lucrări mai ample la fundaţie şi la stâlpi… De asemenea, au fost executate lucrări la instalaţie, cât şi la zidărie, interioare-exterioare, izolaţie, acoperiş, pardoseli, gresie – faianţă… Va fi un cămin care va prezenta în primul rând siguranţă. Erau anumite elemente neconforme cu noile standarde. Vor fi montate aparate moderne pentru stingerea incendiilor, senzori, detectori de fum. Terasa viitorului cămin era necesară pentru anumite evenimente care vor fi organizate”, a precizat primarul Tiberiu Costea.

Expoziţii permanente. Evenimente culturale zonale

Autorităţile din Lungeşti fac eforturi de menţinere şi readucere a tradiţiilor în viaţa locuitorilor din zonă. Se intenţionează organizarea unor evenimente culturale la nivel local, dar şi zonal, în care să fie implicaţi în special elevii, dar şi bătrânii satului. De asemenea, vor fi amenajate expoziţii permanente şi ateliere cu specificul zonei: „Ne-am propus organizarea unor evenimente atât la nivel local, cât şi zonal. Un spaţiu va fi amenajat pentru expoziţia unor costume populare vechi – aşa cum sunt cele de la Şcoala din Fumureni, un mini-muzeu care ne reprezintă. Acolo avem expuse şi resturi de ceramică din colecţia Verbicioara, Lina I, II şi III, de peste 2000 de ani. Costumele populare sunt unele care depăşesc 100 – 150 de ani, cu specificul zonei, cusute de mână în războaiele de ţesut vechi, de pe timpuri. Avem colecţie de monede, resturi de oase de mamut, molari, premolar. Sunt mai multe elemente şi le-am combinat pe toate şi am reuşit să facem un punct muzeistic. Căutăm soluţia ideală. În situaţia în care vrem să le grupăm şi să facem un circuit turistic al comunei, avem varianta de a le muta, dar să rămână şi acolo. Şi în Fumureni sunt obiective care pot fi vizitate. Să vedem! După ce vom finaliza lucrările la cele două cămine vom lua o decizie, vom căuta împreună cu cetăţenii şi angajaţii din primărie varianta cea mai bună. Avem şi foarte multe obiecte pe care le-am strâns care făceau parte din activitatea de zi cu zi a ţăranului, respectiv: război de ţesut, vârtelniţă, obiecte pe care le foloseau la căratul apei. Sunt foarte multe obiecte vechi pe care le avem adunate şi ne-am propus să le expunem în una dintre sălile Căminului Cultural. O altă sală a Căminului Cultural din Lungeşti este rezervată bibliotecii, una biblionetului având opt calculatoare pe un proiect cu Biblioteca Judeţeană. În Căminul Cultural vor fi organizate evenimente sociale, sunt tineri care-şi doresc să aibă anumite activităţi în colaborare cu cei din alte localităţi şi le vom pune la dispoziţie spaţiile respective”, a subliniat primarul Tiberiu Costea. Cele trei şcoli dezafectate din localitate vor prinde, din nou, viaţă alesul intenţionând înfiinţarea unor ateliere de ceramică, ţesut şi lemn: „Pentru atelierul de ceramică vom face un proiect pentru Şcoala de la Stăneşti care este dezafectată, unde au funcţionat clasele I-IV. Se va deschide o nouă sesiune, la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie şi sunt două obiective pe care le avem în vedere. La o altă şcoală dezafectată ne-am propus să facem un centru de zi pentru persoanele vârstnice, iar la şcoala de la Stăneşti să facem cel puţin trei ateliere: unul de olărit, altul de ţesut şi unul de lemn sau fier. Avem suficient spaţiu şi acolo. La o altă şcoala dezafectată avem un investitor nou în zonă care a venit şi a luat terenuri în arendă de la oameni şi ne-a promis că o să facă o secţie de ţesătorie unde vor fi angajate aproximativ 30-40 de persoane”, a punctat alesul liberal.

Scenă impunătoare la Căminul din Fumureni

04-caminul-cultural-lungesti

Noul Cămin Cultural din Fumureni va fi compartimentat corespunzător desfăşurării atât a unor activităţi cultural-artistice, precum şi pentru activităţi ce ţin de viaţa cetăţenilor. Noul Cămin va avea o scenă impunătoare, spaţii pentru artişti, vestiare. Se lucrează intens la noul aşezământ cultural: „În cazul acestei clădiri s-a impus şi o extindere. S-a lucrat foarte mult şi pe interior. S-au executat anumite coloane, 12 toalete, sunt camere pentru actori, sufleori. Sunt mai multe spaţii create pentru evenimente cu specific care necesită scenă cu public”, a spus primarul din Lungeşti. Tiberiu Costea a subliniat faptul că se impunea construirea noului cămin: „Sunt trei sate în zonă, iar oamenii de acolo, distanţa fiind foarte mare până la Căminul din Lungeşti, nu aveau posibilitatea să ajungă”.

Ansamblu de dansuri şi mini-cor

Locuitorii satelor din Lungeşti păstrează încă vie tradiţia de secole moştenită de la străbuni. Trecerea timpului nu a ştirbit din strălucirea acestor obiceiuri, iar primarul Tiberiu Costea are obiective ambiţioase pentru a menţine comorile culturale ale localităţii. Vor fi organizate periodic spectacole şi serbări şi se intenţionează înfiinţarea unui ansamblu de dansuri şi un mini-cor: „Deja s-a făcut o preselecţie la copii de clasele I-IV pentru dansuri şi am achiziţionat 10 costume pentru fetiţe şi 10 pentru băieţei. Sperăm să reuşim formarea unui ansamblu de dansuri. De asemenea, ne-am propus să avem un cor sau un mini –cor, iar părintele de la Stăneşti se ocupă de preselecţie. În casele şi curţile oamenilor din localitatea noastă se găsesc creaţii originale, realizate cu multă muncă, talent şi dragoste de mâinile iscusite ale ţesătoarelor din localitate. Aplecate asupra războiului de ţesut ele au creat modele, au ţesut şi au cusut obiecte de o inestimabilă frumuseţe. Oamenii din Lungeşti preţuiesc tradiţiile, iar eu îmi doresc ca ele să fie duse mai departe de generaţiile ce vin din urmă. Cred cu tărie că tradiţia şi istoria acestor locuri ne sunt esenţiale, pe lângă lucrările de infrastructură şi alte numeroase investiţii pe care le derulăm în localitate. Evenimentele pe care le vom organiza în continuare vor fi un prilej minunat de a revedea nişte oameni foarte dragi mie şi localnicilor, oameni care se confundă cu tradiţia, oameni care au făcut comuna Lungeşti cunoscută în Vâlcea, în ţară şi chiar în lume. Localitatea noastră este un loc de poveste!”, a concluzionat primarul Tiberiu Costea. (Cristian BERENDEŢ)

Dezvaluiri, Flash centru

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: