Breaking News

Breaking News!

Deputatul liberal Buican acuză: „PSD sărăceşte populaţia!”

Mar 13, 2018

Marţi, 13 martie, Institutul Naţional de Statistică a publicat o serie de date statistice care demonstrează că viaţa românilor este din ce în ce mai grea, salariile nete au scăzut în timp ce preţurile au crescut. Astfel, rata anuală a inflaţiei a ajuns în februarie 2018 la 4,72%, cel mai înalt nivel din iunie 2013. În acelaşi timp, salariul mediu net pe economie a scăzut în ianuarie 2018 cu 5,5% (145 de lei) faţă de luna decembrie 2017. Aceste date vin să confirme ceea ce majoritatea românilor simt deja în propriul buzunar, după doar un an şi două luni de Guvernare PSD-ALDE: puterea reală de cumpărare a scăzut simţitor. Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, consideră că datele publicate de INS reprezintă confirmarea eşecului măsurilor adoptate de PSD-ALDE în anul 2017, începând cu aberaţia numită „revoluţie fiscală”, care a condus la scăderea veniturilor nete ale populaţiei şi terminând cu scăderea puterii de cumpărare a cetăţenilor, prin majorarea preţurilor de consum. Mai mult decât atât, parlamentarul liberal Cristian Buican subliniază faptul că scăderea puterii reale de cumpărare a populaţiei afectează în principal cetăţenii cu venituri mici, aceştia fiind cei mai afectaţi de orice creştere a preţurilor. Astfel, după doar un an şi 2 luni de guvernare, singurul partid auto intitulat social-democrat din România a reuşit contraperformanţa de a afecta negativ tocmai acele categorii vulnerabile pe care ar trebui să le protejeze. Deputatul Cristian Buican atrage atenţia şi asupra datelor privind balanţa comercială a României, care a cunoscut o creştere de 28% an/an, ajungând în ianuarie 2018 să fie cel mai mare din ultimii 10 ani. În traducere liberă, creşterea continuă a balanţei comerciale a României înseamnă exportarea creşterii economice înregistrată de ţară noastră. Astfel, în loc să folosim această perioadă de creştere economică pentru a îmbunătăţii balanţa comercială, noi facem exact opusul. „Marţi, 13 martie 2018, reprezintă ziua în care INS confirmă cu date certe ceea ce românii simţeau deja în buzunare: scăderea puterii reale de cumpărare, prin scăderea veniturilor nete şi creşterea preţurilor. Asta au reuşit PSD şi ALDE într-un an şi două luni de guvernare. Rata inflaţiei este la cote alarmante, cea mai mare din ultimii 5 ani, scăderea veniturilor nete ale populaţiei în medie cu 145 de lei în ianuarie 2018 faţă de decembrie 2017, balanţa comercială înregistrează un deficit nemaiîntâlnit de 10 ani. Cei de la PSD parcă au înnebunit şi nu îşi dau seama că toate acestea îi afectează negativ cel mai mult pe cei cu veniturile mai mici, exact pe cei pe care ei ar trebui să îi protejeze, că doar se auto-intitulează social-democraţi. Au adus ţara în pragul crizei, au sărăcit populaţia şi tot nu au bunul simţ să plece acasă. Merită să fie luaţi cu parul tocmai de votanţii lor, că ei sunt cei mai afectaţi” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Actualitate, Flash centru

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: