Breaking News

Breaking News!

Deputat Eugen Neaţă: „Promovăm turismul! Dezvoltăm România!”

Iun 26, 2018

„Acest slogan a prins viaţă prin iniţiativa legislativă «Schi în România» pe care am depus-o alături de mai mulţi colegi deputaţi şi care are ca obiectiv dezvoltarea zonelor turistice montane şi a infrastructurii, facilitând scoaterea terenurilor din fondul forestier şi agricol aflate în acele zone şi susţinerea investitorilor. Iniţiativa se află în dezbatere în comisiile Camerei Deputaţilor.
Pentru operativitate, transparenţă şi pentru eliminarea unor proceduri intermediare am depus împreună cu vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – Dănuţ Păle, un amendament în care am specificat denumirea zonelor turistice din judeţul Vâlcea ce intră sub incidenţa legii. Acestea fiind introduse nominal în legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului «Schi în România». În urma discuţiilor purtate cu primarii, mi-a fost înaintată lista zonelor turistice pe care am introdus-o în amendamentul depus. Pe această cale, le mulţumesc primarilor Sărdărescu Nicolae – primar oraşul Horezu, Băluță Daniel – primar comuna Vaideeni, Sandu Ion – primar comuna Perişani, Țolea Gabriel – primar comuna Malaia şi Năstăsescu Gabriel – primar comuna Voineasa pentru buna colaborare pe care am avut-o pentru amendarea rapidă a legii şi pentru tot ceea ce fac în activitatea lor! Am demonstrat de foarte multe ori că atunci când îţi doreşti să faci lucruri bune pentru oameni, reuşeşti! Mulţumesc colegului şi prietenului meu deputat Păle Dănuț pentru susţinerea tuturor iniţiativelor şi amendamentelor depuse pentru judeţul Vâlcea! Mulţumesc colegilor mei din Partidul Social Democrat şi partenerilor din coaliţia de guvernare pentru susţinerea acestui proiect legislativ important pentru dezvoltarea României!”, a precizat deputatul social – democrat Eugen Neaţă.

foto-text-neata-ok-3

Politica

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: