Breaking News

Breaking News!

Copiii din Ghioroiu au primit cadouri din partea deputatului ALDE Dumitru Lovin

Dec 07, 2017

Miercuri, de Sfântul Nicolae, cei 149 de elevi şi preşcolari din comuna Ghioroiu au primit cadouri din partea deputatului Dumitru Lovin. Acestea au fost oferite de colegii săi, primarul ALDE Iosiv Predescu şi vicepreşedintele CJV Adrian Buşu, parlamentarul fiind la Bucureşti în timpul săptămânii.

Acţiunea s-a desfăşurat la Şcoala gimnazială cu clasele I-VIII, din Ghioroiu, precum şi la grădiniţa din satul Ştirbeşti. Cu această ocazie, Iosiv Predescu a făcut cunoscut că le pregăteşte o surpriză celor mici şi de Crăciun.

„Copiii vor primi şi atunci daruri. Primăria şi Consiliul Local au stabilit un buget de 40 de lei pentru fiecare pachet, iar serbarea de sfârşit de an va avea loc cel mai probabil pe 21 sau 22 decembrie. Pentru a-i face pe oameni să simtă mai intens spiritul sărbătorilor, am mai făcut un lucru – am montat în comună, pentru prima oară după Revoluţie, un sistem de iluminat festiv. Mă bucură enorm faptul că, datorită sponsorizării făcută de domnul Dumitru Lovin, am putut să le oferim copiilor cadouri şi de Moş Nicolae. Îi mulţumesc în numele comunităţii mele pentru acest frumos gest şi sperăm să-l avem în mijlocul nostru cât mai des!”, a transmis primarul din comuna vâlceană Ghioroiu.

De anul trecut, de când este primar, Iosiv Predescu a manifestat o preocupare permanentă faţă de viitorul localităţii sale. Drept dovadă, în ciuda resurselor financiare reduse pe care le are la dispoziţie, alesul ALDE a găsit soluţii şi a modernizat şcoala din comună, iar acum urmează să recondiţioneze sala de sport. „În cel mai scurt timp, trebuie, de asemenea, să găsim o cale să obţinem încă un microbuz pentru transportul elevilor şi preşcolarilor. Avem unul, dar nu face faţă. Am făcut demersuri la Inspectoratul Şcolar şi la Consiliul Judeţean şi sperăm să fim sprijini, deoarece transportul copiilor, condiţiile pe care li le oferim, ne preocupă în mod deosebit”, a adăugat primarul Iosiv Predescu.  (Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media)

Flash centru, Politica

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: