Breaking News

Breaking News!

Avertisment de la ITM pentru şefii instituţiilor publice

Oct 12, 2017

• Asigurarea transparenţei veniturilor salariale

Potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice toate autorităţile şi instituţiile publice enumerate la art. 2 alin. (1) şi (3) vor publica la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie şi 30 septembrie ale fiecărui an, şi vor menţine publicată o listă a tuturor funcţiilor din autorităţile sau instituţiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice. Lista trebuie să cuprindă următoarele elemente: salariul de bază, solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, indemnizaţia de încadrare sau indemnizaţia lunară, după caz; tipul, baza de calcul, cota procentuală, valoarea brută a sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor şi premiilor eligibile pentru fiecare funcţie, precum şi baza legală a acordării acestora; valoarea anuală a voucherelor de vacanţă care urmează să fie acordate pentru o perioadă lucrată de un an, precum şi baza legală a acordării acesteia; valoarea anuală a indemnizaţiei de hrană care urmează să fie acordată pentru o perioadă de un an, precum şi baza legală a acordării acesteia; orice alte drepturi în bani şi/sau în natură, dacă este cazul, precum şi baza legală a acordării acestora; orice informaţii cu privire la posibile limitări ale venitului salarial, precum şi baza legală a acestora. Ion Tănăsoiu, inspectorul şef al ITM Vâlcea a declarat că verificarea respectării acestei obligaţii intră în competenţa Inspecţiei Muncii. Nerespectarea prevederilor legale menţionate anterior atrage răspunderea contravenţională a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în cauză şi se sancţionează cu amendă între 5.000 lei şi 10.000 lei.

Flash centru, Local

Despre autor

Informatie in curs de actualizare
Etichete: