Acțiune de plantare de meri la Băile Govora

Initiativă lăudabilă a administrației din Băile Govora. „Împreună cu câțiva elevi de la Liceul Tehnologic Baile Govora am participat azi la o acțiune de plantare de meri în curtea din fața școlii. Profitând de vremea frumoasă, de dorința elevilor de a face mișcare, convinși fiind că acestei acțiuni îi vor urma altele de plantări de pomi, curățenie, am reușit ca printr-un efort propriu să achiziționez 50 de meri care, sperăm ca în doi ani să rodească, iar merele să se regăsească în gustarea fiecărui elev. Pentru că ne aflăm la începutul primăverii, anotimpul curățeniei, după iarna grea, adresez pe această cale rugămintea ca fiecare dintre noi să încercăm, cu mijloace proprii, să facem curat în fața locuințelor, pe terenurile pe care le deținem, să plantăm flori și arbori, dar, ceea ce este mai important, să păstrăm curățenia. Consider că inițiativa mea de azi să constituie un început într-o campanie de înfrumusețare a orașului. Vă mulțumesc și vă sunt mereu alături!”, a declarat Mihai Mateescu, edilul oraşului Băile Govora.

Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentează

avatar
  Subscribe  
Notify of